Prieteni, aliați, dușmani, rivali sau inamici?

https://www.rt.com
https://www.rt.com

Consecinţe geopolitice ale retragerii SUA din acordul nuclear cu Iranul

Pentru lumea occidentală, dar mai ales pentru statele din regiunea Orientului Mijlociu, frământate de decenii întregi de tensiuni, războaie și grave probleme de securitate, programul nuclear iranian a constituit mereu o uriaşă ameninţare atât pentru securitatea regională, cât și pentru cea globală. Fundamentalismul și radicalismul politic al regimului iranian au amplificat și alimentat și mai mult percepția unui stat-actor irațional și imprevizibil în politica internaţională. De aceea, ipoteza ca Iranul să poată dezvolta și deține arme nucleare a fost mereu un risc de neacceptat pentru lumea occidentală și pentru aliații lor din regiune. Un joc de poker, o ruletă rusească, pe care lumea liberă nu le-ar fi jucat niciodată. Acestea au fost rațiunile pentru care statele occidentale au inițiat și susținut negocieri tenace pentru a putea parafa un acord nuclear cu Iranul. Deși negocierile s-au dovedit dificile și extrem de complicate, raționalitatea lor s-a circumscris logicii eliminării unui mare risc și au creionat la vremea respectivă speranţe pentru ameliorarea stării de securitate din regiune şi la nivel global.

La 14 iulie 2015, prin eforturile susținute ale membrilor Consiliului de Securitate ONU, plus Germania şi U.E. s-a ajuns la o înţelegere materializată într-un document cadru, Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA). Republica Islamică Iran s-a angajat să-și limiteze programul nuclear și să-l adapteze exclusiv pentru scopuri civile, în schimbul ridicării sancțiunilor internaţionale, ceea ce ar fi permis Teheranului încheierea de noi acorduri comerciale și atragerea de investiții străine directe. Însuși președintele american Barack Obama a fost un susținător cheie al acestui acord, iar Uniunea Europeană a acționat în calitate de negociator-șef. Majoritatea comunității internaționale a susținut acordul, care, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (A.I.E.A.), a funcționat până acum. Acordul odată încheiat, a condus la o creștere semnificativă a niveleui de cooperare între Iran şi statele U.E.. Valoarea schimburilor comerciale dintre Iran și Franţa, de exemplu, a crescut cu 235% la nivelul anului 2017, iar Germania devenea pentru prima parte a aceluiaşi an cel mai mare exportator european de bunuri comerciale. Dacă inițial acordul a fost întâmpinat cu optimism de toți actorii implicați, ulterior, atât la Teheran cât și la Washington au apărut critici care au contestat eficiența și beneficiile potențiale ale acestuia.

Conservatorii iranieni, opozanții unei apropieri de societatea occidentală, deși nu au negat unele avantje şi oportunități semnificative de creștere economică și de normalizare pentru țara lor, au fost mereu critici acerbi ai îngrădirilor pe care acordul le impunea Iranului. Nici pentru societatea iraniană acordul nu a adus vreo ameliorare semnificativă, neexistând prea multe beneficii economice palpabile.

Din perspectivă americană, în cei trei ani care s-au scurs de la încheierea acordului s-au născut multe suspiciuni și s-a amplificat exponențial neîncrederea în regimul de la Teheran. Așa încât, aproape că nu a fost o surpriză recenta ieșire publică a președintele Trump care a calificat înţelegerea din 2015 în termeni extrem de duri: “Cred că a fost cea mai rea afacere pe care am văzut-o vreodată negociată. A fost o înțelegere care nu ar fi trebuit negociată. Este o rușine că am avut o astfel de afacere și că a trebuit să semnăm o astfel de înțelegere…”.

Încă de la început, Israelul, aliatul strategic de bază al Statelor Unite în regiune, a condamnat vehement acordul cu Iranul, avertizând că este periclitată pacea globală şi declarând că va face toate eforturile diplomatice pentru a bloca aplicarea documentului.

Un alt actor puternic din zonă, Arabia Saudită, de asemenea aliat al S.U.A., și-a exprimat la rândul ei preocuparea privind programul nuclear iranian.

Acesta este contextuul în care președintele american Donald J. Trump a hotărât la începutul lunii mai să retragă SUA din JCPOA şi a semnat decretul prin care se reintroduceau sancţiunile împotriva regimului de la Teheran. Efectele acestei hotărâri s-au materializat rapid. Departamentul Trezoreriei a anunţat că în 90 de zile va retrage autorizaţiile de export către Iran pentru avioanele de pasageri, componentele şi serviciile conexe. De asemenea, SUA au anunțat că vor reintroduce în 180 de zile sancţiuni împotriva tranzacţiilor cu Banca Centrală Iraniană, cu anumite instituţii financiare şi cu sectorul energetic din Iran. Prin invocarea “extrateritorialității”, administraţia SUA practic obligă băncile europene să nu efectueze tranzacții cu Iranul, decizie care semnifică sancțiuni economice pe teritoriul american împotriva acelora care ar încălca această decizie unilaterală.

Fără doar și poate, decizia președintelui Donal Trump de a retrage S.U.A. din Acordul nuclear cu Iranul deschide din punct de vedere geopolitic o perioadă de incertitudini și instabilitate nu numai în Orientul Mijlociu, ci și în relațiile dintre SUA, Israel și Arabia Saudită, pe de o parte, şi U.E., Rusia și China pe de alta. Raţiunile acestui gest diplomatic au devenit rapid obiect de analiză şi cercetare atât pentru analişti politici, cât şi pentru experţii în problemele de securitate şi economie mondială.

Conform unora dintre analiști, la baza deciziei anunțate de președintele Trump au stat cel puţin trei raţiuni. Prima dintre ele aparține domeniului ideologic și celui de comportament politic. Trump împărtășește o anumită doctrină politică, care îi aduce aliați și susținere pentru anume valori pe care le promovează. În plus, noul președinte al S.U.A. dorește să își creioneze un anume profil politic, o anumită platformă prezidențială de vizibilitate, ceea ce explică o distanțare clară și neechivocă de predecesorii săi, materializată prin anularea a cât mai multor proiecte intreprinse de administrația Obama. Așa se explică de ce viziunea diplomaţiei americane privind Iranul s-a schimbat de la multilateralismul pragmatic, promovat de Obama, la unilateralismul ideologic (care include eliminarea ameninţării, chiar prin schimbarea regimului politic!) al administrației Trump.

A doua explicație a deciziei administrației Trump derivă din noua doctrină geostrategică pe care S.U.A. și-au propus s-o promoveze. Potrivit acesteia, atingerea obiectivelor politice nu se face doar prin acorduri reciproce, ci şi prin sancțiuni, izolare și, eventual, forță militară. Exercitarea unei presiuni maxime asupra Iranului și consolidarea alianței strategice cu Israelul și Arabia Saudită pot conduce la întărirea prezenţei Washingtonului în Orientul Mijlociu, conform viziunii recente a administrației americane.

Cea de-a treia serie de motive pentru care Trump a luat o astfel de decizie are la bază pragmatice considerente economice și comerciale. Ca urmare a ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, multe companii din țări europene, din Rusia şi China au încheiat contracte de modernizare a economiei iraniene, în varii domenii (infrastructură, transport, energie etc.), în vreme ce companiile americane au fost împiedicate de sancțiunile încă rămase în vigoare să se implice economic în Iran. Acum, prin această denunțare a acordului nuclear, administrația Trump încercă să protejeze și să impulsioneze afacerile companiilor americane în zona Orientului Mijlociu, dar şi a acelora care au fost dezavantajate indirect de măsurile luate contra regimului iranian.

Pe de altă parte, U.E., care la rândul ei încearcă să protejeze capitalurile europene implicate de dată recentă în economia iraniană, posedă instrumentele juridice pentru a-și proteja companiile de astfel de sancțiuni, însă aplicarea lor ar duce previzibil la un război comercial transatlantic.

Dar, aceste prime explicitări ale recentei decizii americane de denunțare a Acordului nuclear cu Iranul, trebuie puse și în contextul evoluţiilor geopolitice din zonă. Intensificarea implicării în războiul civil sirian a unor mari puteri care pretind cel puţin statulul de putere regională, au grăbit, de asemenea, administraţia SUA să ia o decizie, estimată a avea efecte globale.

În tot acest contex extrem de sensibil și complicat, Iranul pare că se află pe o traiectorie geopolitică ascendentă, în căutarea dominației sale regionale. ISIS, un inamic serios al Iranului, a fost aproape înfrânt. Regimul Assad din Siria s-a salvat doar cu ajutorul unor rivali la hegemonia regiunii, în primul rînd al Rusiei. Iar echilibrul precar de putere, care menţinea o stabilitate fragilă în Orientul Mijlociu, ar putea fi rupt cu efecte majore, prin creşterea influenţei Iranului, ceea ce ar fi inadmisibil pentru S.U.A..

De aceea, sancţiunile economice americane vizează în primul rând, scăderea exporturilor petroliere iraniene, până la un nivel care să nu permită regimului de la Teheran să îşi modernizeze arsenalul militar şi să ameninţe grav securitatea aliaţiilor tradiţionali ai SUA în regiune, în primul rând a Israelului şi a Arabiei Saudite.

Ar putea țările europene să își activeze sistemele naționale de asigurare a creditelor de export, pentru a compensa aceste sancțiuni, în ideea de a menține Acordul nuclear cu Iranul? Greu de estimat, având în vedere că, totuși, legăturile euroatlantice au fost extrem de solide timp de 70 de ani. Pe de altă parte, a devenit puțin probabil ca Teheranul să se mai simtă obligat să mențină constângerile JCPOA. Washingtonul, la rândul său, este extrem de iritat cu privire la așa-numitele “clauze de caducitate” ale Acordului. Conform acestora, după 2025 și 2030 ar exista câteva prevederi, un fel de portițe de scăpare pentru partea iraniană, ceea ce ar înseamna că procesele de îmbogățire a uraniului chiar ar putea începe.

Fără doar și poate, pacea la nivel global, în a doua jumătate a secolului trecut, a fost posibilă prin asumarea clară a unor tratate prin care marile puteri au asigurat un control ferm asupra armelor nucleare. La aceasta s-a adăugat și un anume nivel de încredere între marile puteri, în sensul că nu vor recurge la acest tip de arme în cazul unui conflict. Din această perspectivă, atât europenii, cât și americanii au un interes strategic comun de combatere a proliferării nucleare, însă rolul JCPOA în atingerea acestui obiectiv este interpretat foarte diferit. În actualul context, diverșii actori statali au păreri extrem de diferite asupra consecinţelor privind stabilitatea şi securitatea în regiunea Orientului Mijlociu, asupra consecințelor politice globale. Dacă administraţia Trump vede doar partea „plină” a paharului, foşti şi actuali lideri europeni sunt sceptici și pesimiști. „Sunt foarte preocupat de consecințele dezastruoase ale deciziei luate de Trump. Acestea vor fi mult mai dramatice decât cele identificate în cele mai multe comentarii de până acum. Scopul Acordului a fost de a preveni un al doilea dezastru după războiul din Irak și, anume, un război terestru la scară largă cu Iranul. După războiul din Irak, iranienii au încercat în zadar să dezbine Europa și Statele Unite. Donald Trump a reușit acum să facă exact asta”, a declarat fostul ministru german de Externe, Joschka Fischer. La rândul său ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, spunea: “Considerăm că toate sancțiunile anti-iraniene nu vor contribui la un dialog. Dimpotrivă, vor avea ca efect consolidarea pozițiilor conservatorilor din Iran, vor slăbi poziția președintelui iranian Hassan Rouhani, care dorește să se implice într-un dialog. Această decizie riscă să pericliteze mai mult regiunea”. Comisarul pentru politică externă a U.E., Federica Mogherini, răspunzând declarațiilor secretarului american Pompeo, a avertizat că nu există “nicio alternativă” la Acordul nuclear cu Iranul. “Discursul secretarului Pompeo nu a demonstrat cum ieșirea din JCPOA a făcut sau va face ca regiunea să fie mai sigură de amenințarea cu proliferarea nucleară, sau cum ne pune într-o poziție mai bună de a influența comportamentul Iranului în domenii care nu țin de domeniul JCPOA”.

Părerile sunt împărţite şi în rîndul analiştilor. Profesorul și analistul polonez în probleme de securitate, Adam Wielomski, explică de ce dezordinea politică provocată de decizia S.U.A. de a se retrage din Acordul nuclear cu Iranul este o oportunitate istorică atât pentru Rusia, cât și pentru puterile europene. Potrivit analistului polonez, decizia președintelui Trump a determinat valuri de nemulțumire politică dincolo de Atlantic, în special în Franța și Germania, țări care au respins această acțiune și au solicitat să fie făcute eforturi pentru creșterea suveranității continentului european. Cancelarul Merkel a mers chiar mai departe de aspectele politice și economice, spunând că și în sfera securității, Europa are nevoie de o politică proprie.”Nu mai este cazul ca Statele Unite să ne protejeze”, a afirmat recent cancelarul Merkel.

Un alt analist politic, Nick Griffin, apreciază că ieşirea Americii din acordul cu Iranul nu a produs o aliniere nici chiar printre cei mai apropiați aliați ai Americii, care nu i-au urmat exemplul. Acest nivel de „neascultare” ar fi fost absolut de neconceput acum doi ani. „Decizia lui Trump și respingerea ei de către europeani au lovit solidaritatea transatlantică, care a fost neclintită timp de 70 de ani. Iar criza abia începe. Washingtonul a stabilit un termen limită de retragere de șase luni pentru companiile europene care desfășoară activități în Iran. Acestea vor trebui să-și oprească operațiunile sau să se confrunte cu sancțiuni grele. Dacă la acestea adăugăm și impactul continuu al sancțiunilor împotriva Rusiei, aceasta înseamnă că SUA a devenit o amenințare pentru economia Europei. U.E., la rândul ei, planifică contramăsuri pentru a bloca sancțiunile S.U.A. asupra Iranului”.

 

Prin urmare, consecințele retragerii americane din înţelegerea cu Iranul privind neproliferarea nucleară în scopuri militare sunt departe de a putea fi anticipate în plenitudinea lor. Cu certitudine, însă, vor avea un impact puternic asupra ordinii internaţionale şi vor genera politici de aliniere şi formarea de alte alianţe greu de imaginat până acum. Dar, poate, consecinţa cea mai dramatică va fi cea a intrării într-un război economic generalizat, în care linia ce separă taberele clasic definite aliaţii/prietenii şi duşmanii/inamicii să nu mai fie vizibilă nu numai pentru omul de rând, ci chiar şi pentru specialişti. Poate, totuși, raţiunea va învinge, aşa cum s-a întîmplat de fiecare dată în istorie, mai ales în timpuri dificile!

 

Autor: Constantin Hlihor

 

Surse: https://www.foreignaffairs.com/articles/iran/2012-06-15/why-iran-should-get-bomb

https://financialtribune.com/articles/domestic-economy/74799/trump-won-t-get-in-eu-s-way-in-doing-business-with-iran

http://www.us-iran.org/news/2017/4/15/the-effects-of-the-jcpoa-on-the-iranian-economy

https://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/224465

https://www.news.ro/externe/update-sua-se-retrag-din-acordul-in-dosarul-nuclear-iranian-donald-trump-este-un-acord-partinitor-oribil-america-nu-va-fi-tinuta-ostatica-santajului-nuclear-reactii-internationale-video-1924402308002018052118102375

https://www.gcsp.ch/News-Knowledge/Global-insight/Whither-the-Iran-nuclear-deal-after-the-Trump-exit

https://ajcberlin.org/sites/default/files/downloads/apriliranwatch2018eng.pdf

https://www.news.ro/externe/update-sua-se-retrag-din-acordul-in-dosarul-nuclear-iranian-donald-trump-este-un-acord-partinitor-oribil-america-nu-va-fi-tinuta-ostatica-santajului-nuclear-reactii-internationale-video-1924402308002018052118102375

https://spectator.clingendael.org/en/publication/iran-deal-europes-crippling-geopolitical-dilemma

http://www.iai.it/sites/default/files/iaicom1830.pdf

http://phuketnews.easybranches.com/story/interview-with-joschka-fischer-the-u-s-president-is-destroying-the-american-world-order-332332

https://www.voanews.com/a/us-iran-sanctions/4406156.html

https://www.thenational.ae/world/mena/eu-says-us-has-offered-no-alternative-to-iran-deal-1.732920

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *