Este propaganda regimului Putin mai bună decât cea sovietică?

Sursă foto: http://www.differencebetween.net/
Sursă foto: http://www.differencebetween.net/

 

Rușii ”nealiniați” la concertul media al regimului Putin consideră că propaganda sovietică era profesionistă, iar propaganda de astăzi ”rătăcește în astral”.

 

Cât de eficentă este propaganda rusească de astăzi?

 

Întrebarea poate părea ciudată, dacă luăm în seamă consensul oamenilor politici occidentali și al experților în analiza comunicării privind eficacitatea propagandei regimului Putin: media și agenții de toate felurile rusești participă la un concert propagandistic unic astăzi prin eficiența sa, la nivel mondial.

Indiferent de temă ori subiect, de strategie sau tactică de propagandă, rușii par că ”ies” mereu mai bine decât oricare dintre țările occidentale. Asta se întâmplă fie că vorbim de o un stat, fie de uniuni și alianțe de state – Uniunea Europeană, NATO, ca întreg, fie de asocieri spontane trans-continentale, cum s-a întâmplat în cazul otrăvirii ex-spionului rus Skripal și a fiicei sale în Marea Britanie, la începutul lui martie a.c..

 

Ce spun europarlamentarii despre dezinformarea și propaganda anti-UE?

 

În ultimii ani, europarlamentarii împărtășesc ideea că propaganda rusă urmărește să contureze la nivelul opiniei publice un ”curent de respingere a modelului democratic european”. Europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, consideră că ”Propaganda rusă este un set complex de acțiuni și organizații finanțate, dirijate sau influențate de Federația Rusă, al căror scop este destabilizarea Uniunii Europene ca alianță politică și economică, dar și a NATO, ca alianță politică și militară. Prin propagarea de știri false (fake news), prin manipulare și prin susținerea explicită sau tacită a partidelor eurosceptice din interiorul statelor membre al Uniunii, propaganda rusă urmărește să contureze la nivelul opiniei publice atât din statele membre ale UE, dar și din Rusia și din alte zone strategic importante pentru Kremlin un curent de respingere a modelului democratic occidental. Desigur, niciun oficial al Federației Ruse nu o să recunoască vreodată că există o propagandă rusă care are scopul de a destabiliza Uniunea Europeană, ceea ce nu face, însă, ca acțiunile lor să nu fie tot mai vizibile de la o zi la alta și, din păcate, în unele cazuri chiar și efectele.”

Opinia europarlamentarului român nu este nici singulară, nici marginală, ori parte a unei minorități din Parlamentul European. Dovadă stă inițiativa unui grup care și-a propus să monitorizeze, analizeze și să contracareze propaganda și dezinformarea rusă anti-UE, întemeiat la propunerea unui europarlamentar italian.

 

East StratCom Task Force: ”Abordarea și contracararea activităților de dezinformare ale actorilor străini”

 

Efectele propagandei ruse împotriva UE au fost considerate la Bruxelles atât de puternice, încât Uniunea a organizat un grup special de lucru, la iniţiativa comisarului european pentru politică externă, Federica Mogherini. Scopul explicit al grupului a fost încă de la început ”contracararea dezinformării din presa rusească”.

East StratCom Task Force este compus din 14 oameni și are un buget de 1,1 mil. euro pentru perioada 2018-2020.

În afară de misiunea de a riposta la propaganda și dezinformarea rusească, East StratCom Task Force și-a propus și alte două obiective: (i) comunicarea eficientă şi promovarea politicilor UE în vecinătatea estică și (ii) consolidarea presei în vecinătatea estică şi în statele UE.

Analiștii propagandei regimului de la Kremlin

În spațiul experților în comunicare și analiză a propagandei, renumitul profesor de cultură și civilizație rusă de la Universitatea din Manchester, Stephen Hutchings, atrage atenția asupra propagandei regimului Putin. El identifică mai multe mecanisme și proceduri specifice unui aparat de proganadă mult mai larg decât agențiile ”oficiale”, care s-a perfecționat prin modul de selecție și spații de creație-dezvoltare la marginea mesajului oficial lansat de la Kremlin. Acesta consideră că propaganda de la Kremlin are obiective și ținte multiple: ”(…) publicul rus intern, populațiile diasporei și publicul internațional, toate cu sensibilități profunde, însă, diferite.”

Mai important, observă profesorul britanic, ”jurnaliștii de frunte nu sunt hackeri de stat pasivi”. Ei sunt co-autori ai știrilor oficiale de la Kremlin, având un spațiu de construcție liber, în sensul că se pot abate de la mesajul oficial, fără însă a-i modifica sensul. Această formulă pare cu atât mai eficientă, cu cât în spațiul de ”abatere de la mesajul oficial” jurnaliștii pot să își exprime propriile opinii și pot crea, pot dezvolta-multiplica efectul mesajului.

Novaya Gazeta: Propaganda rusă de astăzi ”rătăcește în astral”

 

Opinia redacției ziarului Novoya Gazeta se abate de la consensul politicienilor și experților occidentali cu privire la eficiența mesajului propagandistic de la Kremlin. Eficența aproape legendară, în opinia occidentalilor, este negată de opinia jurnaliștilor ”nealiniați” la propaganda regimului Putin, în termeni cu totul și cu totul neașteptați, relatează Oleg Cojocaru, în analiza articolului din gazeta rusă.

Jurnaliștii de la Novoya Gazeta consideră că propaganda sovietică este modelul eficienței în crearea de ”fake news” și dezinformare, în timp ce aparatul actual de propagandă al regimului Putin este alcătuit din debutanți într-ale literaturii science fiction, ori ai genului literar ”phantasy”:

”Insă, propagandiștii actuali mai au mult până să atingă standardele de calitate sovietice. De ce? Deoarece nu sunt capabli sa faca o schiță de propagandă ca lumea. Agitprop-ul sovietic era credibil, nu de către toată lumea, dar era credibil. Ceea ce face acum Ministerul Afacerilor Externe, Statul Major General și alți oficiali din Rusia arată mai degrabă a încercări de scriitor începător în materie de SF și fantasy.”

Poziția Gazetei Novoya este rară în peisajul analizei dezinformării și al manipulării mediatice. E adevărat, articolul nu neagă eficiența propagandei ruse de astăzi în raport cu propaganda occidentală, ci în raport cu propaganda aceluiași stat, pe vremea organizării ca Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice.

 

Sursa:

https://www.research.manchester.ac.uk/portal/en/publications/ethnicity-and-nationhood-on-russian-statealigned-television(e0e54f27-153a-406b-81d2-198c02568513).html

http://adevarul.ro/international/europa/cati-bani-aloca-ue-combaterii-propagandei-rusesti-1_5a1aa9785ab6550cb88cc1b9/index.html

http://www.paginaderusia.ro/?s=propaganda

http://www.contributors.ro/author/siegfried-muresan/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *