Declarația de la Beijng: Rusia și China nu sunt de acord ca SUA să saboteze Acordul Atomic G5+1 cu Iranul

Sursă foto: http://moldovanews.md/
Sursă foto: http://moldovanews.md/

 

Moscova şi Beijingul au afirmat pe 23 aprilie a.c. că sunt împotriva sabotării de către SUA a Acordului Nuclear semnat cu Iranul în 2015, în condițiile în care SUA evită să anunțe dacă va fi de acord pe 12 mai să prelungească acest Acord.

În toamna anului trecut, președintele SUA, Donald Trump, se declara nemulțumit de felul în care Iranul a înțeles să respecte prevederile acestui acord. Astfel, pe 13 octombrie 2017, Trump a anunțat că Iranul violează „spiritul“ acordului nuclear (JCPOA) și că el nu poate „să certifice“ în fața Congresului că Teheranul respectă litera acestui instrument di­plomatic. Astăzi, Rusia și China cooperează pentru a împiedica SUA să revizuiască prevederile Acordului, varianta unui astfel de refuz fiind pentru SUA retragerea din G5+1.

”Suntem împotriva revizuirii acestui acord, considerăm drept contraproductivă încercarea de a reduce la zero ani de eforturi internaţionale întreprinse în cadrul negocierilor între cei şase şi Iran. (…) Vom împiedica încercările de a sabota acest Acord, întărit printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU”, a afirmat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, după întâlnirea de la Beijing de luni, 23 aprilie, cu ministrul de externe chinez, Wang Yi.

Menționăm că la 12 ianuarie 2018, preşedintele Donald Trump a avertizat că SUA vor ieşi din acest Acord la 12 mai, dacă textul nu va fi modificat de semnatarii europeni, pentru a limita programul balistic al Iranului şi influenţa sa crescândă în regiune.

Ce înseamnă Acordul ”Iran – G5+1”?

JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) este un acord internaţional încheiat pe 14 iulie 2015 între Iran și China, Franţa, Rusia, SUA, Marea Britanie, Germania. Iranul și Grupul G5+1 (Statele Unite, Rusia, Franța, Marea Britanie și Germania + Rusia) au încheiat un Acord atomic prin care Iranul se angaja să își diminueze capacitățile nucleare (centrifuge, stocuri de uraniu îmbogățit) și să permită inspecții din partea Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA). La schimb, Iran păstra dreptul de a dezvolta industria nucleară civilă și beneficia de ridicarea sancțiunilor internaționale impuse de SUA, UE și ONU începând cu 2006.

Până în 12 mai a.c. SUA trebuie să anunțe semnarea ori ieșirea din G5+1, ceea ce crează o stare de tensiune evidentă în Iran din motive evidente: retragerea SUA din Grupul 5+1 ar genera serioase probleme pentru regimul de la Teheran.

Analizând cealaltă variantă posibilă, “G6-1”, adică ”G6 fără SUA”, putem intuit că acesta ar fi un scenariu care ar pune sub semnul întrebării stabilitatea puterii nu doar în interiorul regimului de la Teheran, ci și în întreaga regiune. Perioada de așteptare în care SUA nu a anunțat semnarea prelungirii acordului a avut deja efecte economice resimțite în Iran, ajungându-se la o blocare a investițiilor străine, la înghețarea proiectelor deja convenite cu mai multe țări, la care se adaugă presiuni severe pentru a reduce cheltuielile guvernamentale.

Oficial, Președintele Hassan Rohani a declarat că Iranul va continua să respecte Acordul, chiar dacă Statele Unite se vor retrage.

 

Surse:

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/23/rusia-si-china-vor-sa-impiedice-tentativa-sua-de-a-sabota-acordul-nuclear-cu-iranul-lavrov–95728

https://www.digi24.ro/opinii/acordul-nuclear-cu-iranul-este-necorespunzator-dar-necesar-815349

https://revista22.ro/70266563/sfritul-acordului-nuclear-cu-iranul.html

https://www.haaretz.com/middle-east-news/iran/.premium-conflict-between-iran-and-israel-will-rest-on-fate-of-the-nuclear-deal-1.6014440?utm_source=Push_Notification&utm_medium=web_push&utm_campaign=General

http://www.dw.com/ro/comentariu-iran-primejdia-%C3%AEnc%C4%83-nu-a-trecut/a-42148341

https://www.hotnews.ro/stiri-international-20296969-acord-asupra-dosarului-nuclear-iranian-pare-iminent-anuntat-reuniune-plenara-finala.htm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *